Ziua de 02.02.2020 este răscrucea de unde nu ne vom mai întoarce niciodată la ceea ce a fost până acum.
Acest sfârșit de săptămână ne aduce o duminică perfectă, unică prin semnificația ei, susțin numerologii, care au grijă să ne aducă aminte cât suntem de privilegiați. Potrivit specialiștilor, cu o astfel de zi ne întâlnim doar o dată la 1000 de ani, așa că avem toate motivele să o așteptăm cu nerăbdare.
Ce reprezintă data de 02.02.2020 și de ce este considerată perfectă
Vorbim, așadar, despre 02.02.2020, o dată specială, care, indiferent cum ar fi citită – de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga- are aceeași semnificație. Următoarea zi de acest gen va fi, potrivit experților în numerologie, abia în anul 3030. Trebuie spus că o astfel de dată poartă numele de palindrom, iar succesiunea de cifre este considerată palindrom perfect.
Vorbim despre un șir de caractere, de obicei cuvinte, fraze sau numere, care, indiferent cum ar fi citit (de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga) rămâne neschimbat. Potrivit specialiștilor, palindromul reprezintă o schimbare de direcţie, de vibraţie, de stare, de atitudine.
„Ne obligă pe toţi şi la o alegere inevitabilă în privinţa drumului pe care fiecare dintre noi îl urmăm, dar şi la o rupturi definitive din multe perspective, dintre care cea karmică este prima.
02.02.2020 este momentul cosmic astral în care se vor declanşa ireversibil rupturi – de relaţii de tot felul, de trecut, de karme vechi, de tot ceea ce ne ţinea pe loc până în acel moment.
Se vor înregistra foarte, foarte multe divorţuri, posibil chiar şi avorturi, multe familii unde este karmă dezechilibrată se vor destrăma într-un ritm accelerat, vor fi multe schimbări de locuri de muncă, dar şi schimbări în schemele instituţiilor statului, peste tot în lume”, au mai spus experții în materie de numerologie.
sursa: www.stirimondene.fanatik.ro